PRODUCȚIE DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL. Contactul fizic dintre actori va fi limitat, iar filmările în spații închise sunt permise numai în condiții speciale

PRODUCȚIE DE FILM ȘI AUDIOVIZUAL. Contactul fizic dintre actori va fi limitat, iar filmările în spații închise sunt permise numai în condiții speciale
Filmările în interior sunt supuse regulilor de distanțare fizică în starea de alertă / Sursa foto: Romania Film
Publicat: 30/05/2020, 17:04

Scenele de interior cu o distribuție mai mare de zece persoane se vor filma doar dacă este posibilă menținerea distanței fizice, este una dintre regulile impuse de autorități pentru reluarea activităților de producție cinematografică, în starea de alertă, conform reglementărilor publicate în Monitorul Oficial.

Contactul fizic între actori va fi limitat -nu mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m, iar prezența îndelungată la filmare a actorilor din grupele de risc, precum cei în vârstă peste 65 ani și/sau cu boli cronice asociate va trebui evitată.

Machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor.

Acestea sunt numai câteva dintre regulile impuse pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării în condiții de siguranță sanitară în domeniul producției de film și audiovizual, alături de alte activități culturale – în muzee și galerii de artă, biblioteci, librării, spectacole în aer liber și drive in, prin ordinul comun semnat de Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, publicat, vineri, în Monitorul Oficial.

Potrivit Ministerului Culturii, măsurile se aplică în perioada stării de alertă, în condițiile ridicării graduale a restricțiilor, coroborat cu necesitatea asigurării desfășurării în condiții de siguranță sanitară a activității instituțiilor de cultură și operatorilor economici cu obiect de activitate în domeniul cultural.

Această etapă de relaxare a măsurilor restrictive pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, de la 1 iunie, a fost anunțată, joi, de președintele Klaus Iohannis. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus ulterior o serie de măsuri de în mai multe domenii,  modificări care au fost incluse în Anexa 3 a HG 394/2020 prin care s-a instituit starea de alertă. Măsurile vizează desfășurarea competițiilor sportive, a spectacolelor, dar și folosirea plajelor.

CAPITOLUL IV: Măsuri și reguli în domeniul producției de film și audiovizual

Activitățile de producție cinematografică fac parte din categoria serviciilor cu potențial mediu-ridicat de răspândire a infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Măsuri care privesc angajații și răspunderea individuală

a) portul obligatoriu al măștii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) acesta nu se prezintă la locul de muncă și contactează medicul de familie;

c) izolare la domiciliu, în cazul în care a intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS-CoV-2 și anunțarea direcției de sănătate publică județene și a municipiului București;

d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă și săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) și evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuși de unică folosință.

Măsuri care privesc angajatorul

a) elaborarea instrucțiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei;

b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, în funcție de specificul activității desfășurate;

c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă;

d) reluarea activității se va face gradual, în concordanță cu situația epidemiologică locală, din județul/regiunea în care se află locația filmării;

e) plasarea, la loc vizibil, de anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în platou;

f) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum și efectuarea triajului observațional zilnic la intrarea în platou/spațiul de filmare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

g) organizarea spațiului de lucru astfel încât să permită menținerea distanței fizice de 1,5 metri între oricare două persoane;

h) pentru filmările desfășurate în interior, limitarea numărului de persoane, în funcție de suprafața platoului de filmare astfel încât fiecare persoană să aibă o suprafață aferentă de 4 m2 de spațiu;

i) promovarea măsurilor de igienă individuală;

j) plasarea de dispensere cu soluții dezinfectante atât la intrarea în platoul de filmare, în rulotele individuale, cât și în spațiile comune;

k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;

l) dezinfecția zilnică și de câte ori este nevoie a suprafețelor utilizate de mai mult de o persoană, cu substanțe biocide autorizate;

m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, microfoane, walkie-talkie, căști etc. Dacă materialele și echipamentul aferente filmării sunt achiziționate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curățare și igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea și proprietățile materialelor și echipamentelor;

n) restricționarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafață restrânsă;

o) scenele de interior cu o distribuție mai mare de 10 persoane se vor filma doar dacă este posibilă menținerea distanței fizice;

p) contactul fizic între actori va fi limitat;

q) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanță mai mică de 1,5 m);

r) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate și băuturi răcoritoare pentru consum individual;

s) mesele se vor servi în porții individuale, cu menținerea distanței fizice de 1,5 m;

t) încăperile în care se desfășoară activitate vor fi aerisite periodic;

u) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, în afara programului de lucru și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.

Măsuri de precauție speciale

a) se va evita prezența îndelungată la filmare a actorilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 ani și/sau boli cronice asociate);

b) machiajul și coafura se vor efectua cu respectarea precauțiunilor universale: menținerea distanței fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor și dezinfecția suprafețelor înainte și după ședința de machiaj/coafor;

c) se vor organiza spații de machiaj și vestiare separate pentru actori și figurație;

d) asistența la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;

e) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;

f) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transport organizat, pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;

g) pe toată perioada producției, se recomandă limitarea la strictul necesar a deplasărilor personale ale membrilor echipei;

h) în situația extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:

  • (i) izolarea imediată de restul echipei și organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu și contactarea medicului de familie;
  • (ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide și se aerisește timp de 24 de ore;
  • (iii) după aerisirea spațiului se realizează curățenia, precum și spălarea și dezinfecția riguroasă a respectivei încăperi;
  • (iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;

i) în situația în care o persoană suspectă sau confirmată COVID a fost prezentă în una sau mai multe locații de producție, într-un interval mai scurt de 7 de zile, se aplică procedura prevăzută anterior;

j) pentru activitatea desfășurată în birourile companiilor de producție, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activității la locul de muncă în condiții de securitate și sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;

k) pentru cetățenii străini, sosiți în România, membri ai echipelor de filmare, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceștia vor face dovada testării negative la sosirea în țară și un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2-5 zile de la sosirea în țară sau imediat în cazul apariției simptomelor de boală respiratorie.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea